Compania Leoni-preluată de un miliardar austriac!

de | 15.06.2023 13:40 | Eveniment, Județean, Știri

Producătorul german de cabluri auto Leoni va fi preluat de miliardarul austriac Stefan Pierer, creditat de Forbes cu o avere netă de 1,5 miliarde de dolari.

Tranzacția a fost aprobată de Comisia Europeană în cadrul unui acord de restructurare a datoriilor.

Leoni a anunțat, în primăvară, că s-a înțeles cu creditorii, deținătorii de obligațiuni și Pierer, în calitate de investitor strategic, asupra unui concept de restructurare financiară, pentru a reduce datoriile, dar și pentru a asigura noi lichidități.

Potrivit acordului de preluare, Pierer va oferi o injecție de capital de 150 milioane de euro. Totodată, el va prelua datorii de 708 milioane de euro.

În urma tranzacției, Stefan Pierer va deveni unicul acționar, iar compania nu va mai fi listată la bursă.

Producătorul german de cabluri auto a precizat că, după restructurare, afectată va fi doar Leoni AG, nu și filialele sale, furnizorii, clienții și angajații acestora, relatează profit.ro

În România, Leoni deține trei fabrici, în Arad, Bistrița și Pitești, având aproximativ 13.000 de angajați.

Pierer este fondatorul companiei de investiții Cross Industries, dar și fondatorul și acționarul majoritar al producătorului de motociclete și mașini sport Pierer Mobility AG, care deține, printre altele, mărcile KTM și Husqvarna Motorcycles.

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Jandarmii argeșeni – prezenți la Budeasa Festival 2023

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Leoni