Specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Argeș au intervenit, din nou, pentru a ridica și distruge muniție din Primul Război Mondial, găsită la ieșire din municipiul Curtea de Argeș, spre Tigveni.
Aici, au fost descoperite două proiectile perforante de calibrul 75 mm, trecute prin gura de foc și cu proveniența din Primul Război Mondial.
Muniția a fost găsită de către o echipă specializată pentru asanarea amplasamentului de pe șantierul A1, care ulterior au solicitat echipajul pirotehnic al ISU Argeș pentru ridicarea, transportul și depozitarea în vederea distrugerii.
ISU Argeș reamintește cetățenilor că:
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
🔈 Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervenă în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
sursă foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Fenomenele meteo fac ravagii în Argeș. Copaci căzuți peste mașini