A jefuit un norvegian! Tânăr din Argeș – cercetat

de | 27.04.2022 15:35 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

Un tânăr de 24 de ani din Merișani este cercetat, după ce a jefuit un norvegian. Bărbatul ar fi comis fapta în parcarea unei benzinării de pe autostrada D2, din Slovacia. Argeșeanul ar fi așteptat ca norvegianul să își lase autoturismul nesupravegheat, moment în care a intrat în interiorul mașinii și i-a furat 2000 de euro și 6000 de coroane norvegiene.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 09 spre 10 august 2018, în timp ce se afla în parcarea unei stații de carburanți de pe autostrada D2, din Slovacia, un bărbat de 24 de ani, din Merișani, ar fi sustras 2.000 de euro și 6.000 de coroane norvegiene din autoturismul unui cetățean norvegian”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Autoritățile din Slovacia au deschis dosar penal, iar ulterior, cercetările au fost făcute de către oamenii legii ai Serviciului Investigații Criminale Argeș, după ce a fost realizat și admis transferul de procedură către autoritățile judiciare române.

Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole