Incendiu la o bucătărie din Ștefănești! Victima este o femeie de 80 de ani!

de | 15.06.2022 17:42 | Știri, Eveniment, Județean

Pompierii de la Detașamentul Pitești intervin în acest moment, alături de Intervine și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, cu două autospeciale de stins incendii după ce o bucătărie de vară  a luat foc. Evenimentul are loc pe strada Gării, din Ștefănești.

Actualizare eveniment

Ora 17:50

În urma incendiul o femeie de 80 de ani a suferita arsuri la nivelul feței și membrelor. Victima este conștientă.

Paramedicii SMURD au preluat victima pentru a o duce la spital. În acest moment, pompierii încearcă să afle cauza incendiului.

18:20

La fața locului a ajuns și un al doilea echipaj SMURD de prim ajutor calificat pentru monitorizarea unui bărbat în vârstă de 85 de ani. Acesta prezintă atac de panică.

Ora 19:03

Incendiul s-a a avut loc în interiorul bucătăriei de vară.Acolo au ars mai multe elemente de mobilier, dar și o parte din izolația tavanului și alte materiale combustibile.
Nu a fost nevoie de transportarea bărbatului la spital.

Se crede că incendiul a izbucnit prin utilizarea unei surse de foc, în spațiu existând scăpări de gaze.

butelii - Incendiu la o bucătărie din Ștefănești! Victima este o femeie de 80 de ani!

Pentru evitarea unor incendii ce pot genera explozii și victime, vă recomandăm câteva măsuri de respectat în cazul utilizării buteliilor cu gaze lichefiate, care interzic:

– Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun;
– Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
– Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
– Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
– Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje;
– Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală;
– Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
– Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;
– Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
-Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
– Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
– Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.)

Este mesajul pe care îl transmite ISU Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Alcool și jocuri de noroc în spațiul public pentru 2.450 de lei!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU | Pitești | SMURD

Ultimele articole