Actorul Valentin Uritescu a murit. Acesta avea 81 de ani și s-a stins din viață după o lungă suferință.
Valentin Uritescu se afla internat într-un centru specializat unde era ajutat de către cadrele medicale, acesta luptând cu o boală cumplită.
Din informații aflăm că celebrul actor suferea de Sindrom Extrapiramidal, o boală deosebit de gravă asemănătoare cu boala Parkinson.
Se pare că acesta suferea încă din tinerețe de această boală cumplită. Boala a fost depistată când actorul avea 33 de ani.
Sindromul Extrapiramidal este o boala degenerativă. Aceasta afectează sistemul nervos și se manifestă prin mișcări involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului.
E lucid, dar are şi zile în care soţul meu nu poate vorbi.
Recunoaşte lumea din jur, dar de multe ori pur şi simplu nu poate vorbi.
Alternează zilele bune cu cele proaste, iar chestiunea asta pare constanta ultimilor ani, dar ce mă îngrijorează foarte tare este faptul că nu avem o predicţie asupra stării sale viitoare.
Pur şi simplu, nimeni nu poate anticipa care va fi ziua sau zilele acelea bune şi când vor urma cele rele, ca să ne pregătim şi pentru una, şi pentru cealaltă”, a precizat într-un interviu, Valeria Uritescu, soția actorului.
Foto: click.ro
Valentin Uritescu s-a născut în județul Alba pe 4 iunie 1941. Acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în anul 1963 și și-a început cariera de actor la Teatrul din Brăila
De menționat că actorul a lucreat și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, teatrul Bulandra din Bucureşti și Teatrul Naţional I.L. Caragiale. A apărut în numeroase piese de teatru dar și filme.
În anul 2019 , prezent la Gala Premiilor Gopo, actorul Valentin Uritescu a primit premiul pentru întreaga activitate.
Foto: okmagazine.ro
Mai multe informații puteți afla pe anchetaonline.ro