Un nou accident feroviar! Doi bărbați au ajuns la spital, unul din mecanici era băut!

de | 17.05.2023 10:50 | Știri, Eveniment, Național

  • Un nou accident feroviar a avut loc în țara noastră, de data aceasta în județul Giurgiu.

accident feroviar doua locomotive

Două locomotive s-au ciocnit între localitațile Toporu și Chiriacu iar în urma impactului două persoane au ajuns la spital.

La locul accidentului au intervenit pompierii de la ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu

Potrivit primelor informații transmise de personalul feroviar ajuns la fața locului, unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona stației Toporu, a talonat un macaź și a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu.

Aceștia au mai precizat că cele două locomotive private au fost avariate dar nu deraiate iar mecanicii au fost transportați la spital.

accident feroviar doua locomotive

Oamenii legii au fost seizați prin apel la 112. Apelul a fost făcut de către o femeie, în calitate de impiegat de mișcare în statia C.F. Toporu.

Polițiștii i-au testat pe cei doi bărbați cu aparatul drager, rezultatele arătând că unul dintre ei a consumat alcool.

Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

La data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mișcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o locomotivă izolată, având direcția de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100.

În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, au transmis oamenii legii printr-un comunicat.

 

Foto: Club Feroviar

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: