Accident grav! O adolescentă de 17 ani și un băiat de 15 ani au murit
Accident rutier grav, în cursul zilei de joi, pe DN 22, între localitățile Două Cantoane și Babadag, din județul Tulcea.
Tragedia a avut loc după ce un șofer de 21 de ani ar fi vrut să depășească o altă mașină, timp în care a pierdut controlul asupra volanului. Autoturismul în care se aflau șoferul, o adolescentă de 17 ani și un tânăr de 15 ani, s-a răsturnat de câteva ori și a ajuns pe câmp.
Din nefericire, impactul a fost fatal pentru fata de 17 ani și băiatul de 15. Cei doi au murit pe loc, iar tânărul de 21 de ani a ajuns la spital.
Din păcate, la sosirea echipajelor operative, două dintre victime (o persoană de sex masculin și o persoană de sex feminin) prezentau leziuni incompatibile cu viața. A treia victimă ( sex masculin), a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
De asemenea, la fața locului, s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu”, au transmis pompierii din Tulcea.
Mașina s-a rupt, efectiv, în două, în urma impactului. Din primele cercetări, se pare că șoferul ar fi lovit cu partea din spate a maşinii un copac după care s-a dat peste cap de câteva ori.
Foto Digi 24/ Antena 3
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: