Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, și-a pierdut viața, miercuri, în urma unui accident tragic. Mașina în care se afla a căzut de pe dig, într-un lac de acumulare de pe râul Olt.
Băiatul era pe locul din dreapta, iar la volan se afla o tânără de 18 ani care se deplasa pe DJ 677 F, pe raza comunei Galicea, din județul Vâlcea.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că tânărul a fost adus la mal în stop cardio-respirator.
Tânăra, care se pare că avea permis de conducere de 3 luni, a reușit să se salveze înainte ca autoturismul să se scufunde.
Potrivit Gazeta Vâlceană, șoferița ar fi condus cu viteză, iar din această cauză a pierdut controlul direcției de mers, a lovit parapetul și a plonjat în râul Olt.
Tânărul de 20 de ani a fost scos din mașină de către ceilalți participanți la trafic, martori ai cumplitului accident. Cadrele medicale au ajuns la fața locului și i-au efectuat manevre de resuscitare, însă nu au putut face nimic pentru a-l salva.
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea u fost solicitaţi în jurul orei 14.00 pentru salvarea unei persoane după ce un autoturism a căzut în lacul de acumulare Băbeni, de pe râul Olt, în localitatea Ioneşti, sat Marcea. Şoferul a pierdut controlul asupra autoturismului şi a sărit peste dig, plonjând în lac.
La scurt timp de la producerea evenimentului, o victimă s-a autoevacuat, cea de-a doua rămânând blocată în maşină. Autoturismul a fost scos din lac de cetăţeni cu ajutorul unei autoplaforme particulare.
Victima blocată în maşină se afla în SCR (n.r. stop cardio-respirator), fiind declarată decedată după efectuarea manevrelor de resuscitare de către echipajul de la Ambulanţa Vâlcea, trimis la faţa locului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
(VIDEO) Accident cu două mașini implicate în Pitești! O persoană rănită