Accident între două autocare-33 de elevi au ajuns la spital! Plan Roșu activat

de | 27.04.2023 11:15 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

Accident între două autocare-33 de elevi au ajuns la spital! Plan Roșu activat

Au fost momente de panică, miercuri seara, în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN 1, la Hula Bradului, județul Sibiu.

În acest incident au fost implicate două autocare care s-au izbit violent. Cele două autovehicule  se aflau într-o excursie spre mai multe mănăstiri.

Din primele cercetări, se pare că  șoferul primului autobuz ar fi fost deranjat de luminile unei mașini ce însoțea un transport agabaritic pe sens opus și  a frânat brusc. Șoferul din spate, al celui de-al doilea autocar ar fi frânat și el, dar din cauza nepăstrării distanței de siguranță, el a intrat în vehiculul din fața sa, care era deja oprit potrivit stirileprotv.ro

În urma accidentului s-a activat Planul Roşu de intervenţie, deoarece în autocare se aflau 86 de elevi de la Seminariul Teologic din Brașov, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, alături de șapte însoțitori.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de transport personal și victime multiple, două autospeciale de stingere, patru ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, cinci ambulanțe SAJ, din care una cu medic” potrivit ISU Sibiu

De asemenea, la fața locului au sosit și părinții elevilor, pentru a le fi alături.

Planul Roșu de Intervenție a fost activat pentru mai bine de două ore.

În urma incidentului, 33 de elevi, dar și un adult au ajuns la spital.

Din cercetările preliminare, considerat vinovat ar fi șoferul celui de-al doilea autocar, deoarece nu a păstrat distanța de siguranță în mers.

În acest caz se va întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

sursă foto ISU Sibiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Două copile de 11 și 12 ani au fost lovite de maşină pe o trecere de pietoni!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Sibiu

Ultimele articole