Pompierii argeșeni au intervenit la în ultima oră în cazul a două accidente rutiere.
Un accident s-a produs în municipiul Pitești pe strada Exercițiu iar celălalt a avut loc în localitatea Lunca Corbului.
În ambele cazuri au fost alocate câte două echipaje cu câte o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat”, anunță ISU Argeș.
Accidentul rutier de pe raza localității Lunca Corbului s-a produs între două autoturisme iar în urma impactului unul dintre vehicule a părăsit partea carosabilă.
La fața locului au intervenit paramedicii SMURD și au monitorizat un bărbat cu vârsta de 71 de ani.
Fără probleme deosebite”, anunță reprezentanții ISU Argeș.
Totodată pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
În cazul accidentului din Pitești pompierii au intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD.
Un tânăr de 21 de ani a fost monotorizat de paramedicii SMURD și ulterior transportat la spital.
Acesta acuza dureri în zona coloanei cervicale.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: