Accident rutier grav produs duminică, 21 iunie, pe DN 1, județul Sibiu, în urma căruia o persoană a murit. Un TIR și o mașină s-au ciocnit violent, după ce șoferul mașinii ar fi pătruns pe contrasens.
Accident cumplit pe DN 1. O femeie a murit
Tragedia a avut loc între localitățile Veştem şi Bradu, în zona kilometrului 294. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu cu mai multe autospeciale de intervenție.
Pompierii au constatat că în urma impactului dintre TIR și autoturism, două persoane aflate în cel de-al doilea vehicul erau încarcerate. Este vorba despre șoferul, în vârstă de 82 de ani, dar și o pasageră de 73 de ani, ambii din București.
Femeia a fost găsită în stop cardio-respirator, iar medicii de pe ambulanță au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor acestora, victima a decedat.
Cum s-ar fi produs tragedia din Sibiu
Bărbatul de 82 de ani a fost rănit și transportat la spital. Primele verificări arată că șoferul ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar apoi a pătruns pe contrasens și s-a izbit de autocamion.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, între localităţile Veştem şi Bradu, un bărbat în vârstă de 82 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autocamion condus din sensul opus, de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în judeţul Bihor”, a transmis IPJ Sibiu.
Circulația rutieră este blocată la această oră pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt ridicate, conform Centrului Infotrafic. Cel mai probabil, circulația va fi reluată după ora 17:00.
Foto oradesibiu.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
VIDEO | Imagini incredibile pe Transfăgărășan! Un autoturism s-a prăbușit într-o râpă











