Accident mortal! Un copil de 14 ani și-a pierdut viața

de | 16.06.2022 10:05 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Un accident mortal a avut loc, miercuri, în urma căruia un copil de 14 ani și-a pierdut viața. Băiatul se afla pe bicicletă, circulând din direcția Nicula înspre localitatea Mintiu Gherlii, din Cluj Napoca, în momentul în care a fost lovit de un autoturism în intersecție.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îl resusciteze pe copil, însă, din nefericire, nu au putut face nimic pentru a-l salva, fiind izbit puternic de mașină.

La volanul autoturismului se afla un șofer de 47 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul negativ.

Urmează ca cercetările să stabilească în ce circumstanțe s-a produs această tragedie.

România – primul loc în clasamentul victimelor din accident rutier

Potrivit unei statistici realizate la nivelul Uniunii Europene, România se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021. Rata mortalităţii în România din această cauză este mai mult decât dublă faţă de media europeană, scrie News.ro.

Astfel, datele preliminare ale statisticii arată că rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România anul trecut este de 93 la un milion de locuitori, faţă de 44 cât este media europeană. Locul al doilea în statistici este ocupat de Bulgaria, cu 81 de decese înregistrate la un milion de locuitori, urmată de Letonia, cu 78 de morţi la un milion de locuitori, şi Croaţia, cu o medie de 72 la un milion.

Se estimează că 19.800 de persoane au murit anul trecut în accidente rutiere, ceea ce înseamnă o creştere cu 1.000 (+5%) faţă de 2020, dar reprezintă totuşi cu aproape 3.000 (-13%) de decese mai puţin faţă de perioada anterioară pandemiei (2019). Obiectivul global este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030. La nivelul UE, în ultimul deceniu s-a înregistrat o scădere de 36%”,se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Cea mai scăzută rată a mortalităţii în accidente rutiere este raportată în Norvegia, cu un număr de 16 decese / un milion de locuitori, Malta cu 17 decese la un milion de locuitori şi Suedia cu 18 decese la un milion de locuitori.

Mai mult, statistica arată că nouă state membre ale UE – Danemarca, Germania, Irlanda, Cipru, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia şi Suedia – au înregistrat în 2021 cel mai scăzut număr de decese din accidente rutiere înregistrat vreodată.

Foto Stiridecluj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Scandal din cauza modificărilor Codului Rutier! Votul a fost amânat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bulgaria | Cluj | Danemarca | Germania | Irlanda | Lituania | Norvegia | Polonia | Portugalia | Suedia

Ultimele articole