Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 65, în zona localității Albota.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului.

Foto: ISU Argeș
La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, la locul accidentul s-au deplasat și oamenii legii.
În urma evenimentului, o persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă ulterior a refuzat transportul la spital.
Victima a fost asistată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, care se afla în trecere în momentul producerii evenimentului.
În aceste momente, pompierii asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Sursă foto: Info Trafic Pitești Județul Argeș/ ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un proces-verbal falsificat cu AI circulă pe internet. Avertismentul Jandarmeriei












