(Video) Accident în Pitești! A dat peste cap etilotestul!

de | 17.08.2023 14:00 | Eveniment, Importante, Județean, Pitești, Știri

Accident în Pitești!

accident Pitești

La numărul de urgență 112 a fost făcută o sesizare de un accident rutier pe Calea Drăgășani din municipiul Pitești.

Au intervenit la fața locului pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, ălături de un echipaj SAJ.

Un singur autoturism a fost implicat, șoferul mașinii a lovit un gard.

În urma incidentului a rezultat o singură victimă care a fost preluată de către echipajul SAJ și transportată la spital.

Pompierii au asigurat la fața locului măsurile specifice de prevenire ale incendiilor.

 

INFORMAȚII NOI

Martorii care se aflau la fața locului a precizat că șoferul era atât de băut de nu putea să lege două cuvinte.

În urma testrii cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă dublu în sânge,

Șoferul a fost transportat la spital, norocul a făcut ca nici o persoană să nu fie rănită în momentul când acesta a ieșit din decor.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă iar permisul i-a fost suspendat.

Florin Popa, IPJ Argeș

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, care conducea un autoturism pe str. Calea Drăgășani din municipiul Pitești, din direcția Pitești spre Moșoaia, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard.

 

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni.

 

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului, valoarea afișată de aparatul etilotest fiind mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, conform art. 336 și 196 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

 

În acest context, amintim despre modificările legislative referitoare la aplicarea pedepselor în anumite situații privind accidentele de circulație, subiect ce poate fi utilizat pentru discuțiile privind conduita preventivă, responsabilitatea și respectarea legislației rutiere, pentru un trafic în siguranță.

 

Astfel, în cursul lunii iulie a.c., a fost publicat textul legislativ prin care se stabilește că, în cazul unui accident de circulație din care rezultă decesul unei persoane (art. 192 din Codul Penal), provocat de conducători auto care se află sub influența alcoolului, a unor substanțe cu efect psihoactiv (art. 336, alin. 1 și 2 din Codul Penal), respectiv conducători auto ce conduc fără drept (art. 335 din Codul Penal), pedeapsa nu mai poate fi aplicată cu suspendare.”, a transmis Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.

 

 

Foto/Video: anchetaonline.ro

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O profesoară și-a înjunghiat fiul apoi a încercat să își ia viața

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești