Un accident grav cu cinci persoane implicate, între care doi copii, s-a petrecut în localiltatea Răzvad, județul Dâmbovița.
ISU Dâmbovița a intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje.
Cele cinci victime au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale. Este vorba despre doi copii și trei adulți. Toate cele cinci persoane au fost transportate la spital, potrivit Antena 3 CNN.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Impact violent între 3 mașini, în Albota! O victimă este monitorizată de medici!