Accident rutier cu victime pe drumul expres Craiova-Pitești!

de | 11.03.2024 11:04 | Eveniment, Național

Traficul rutier de pe drumul expres Craiova-Pitești a fost blocat în această dimineață, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul a avut loc în zona localității Găneasa, județul Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o șoferiță în vârstă de 45 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism pe DEx12,  ar fi intrat în coliziune față-spate cu un vehicul condus tot de o șoferiță, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Craiova.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii, dar și echipaje medicale. Polițiștii rutieri s-au deplasat și ei în zonă pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Din păcate, în urma impactului dintre cele două vehicule, patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital, relatează evenimentdeolt.ro

Este vorba despre șoferița de 45 de ani și trei pasageri din celălalt autoturism.

Șoferițele au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

FOTO: Facebook DRDP Craiova

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cod galben de vremea rea în Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Dex 12 | Drumul Expres Craiova-Pitești | Olt | Pitești