Acești români sunt vizați. Valoarea acestor vouchere ar putea crește la 3.000 lei

de | 04.06.2023 19:52 | Știri, Economic, Național

Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a venit cu câteva precizări referitoare la ajutoarele de stat primite de milioane de români. O veste importantă este că unele vouchere ar urma să fie majorate cu 50 la sută.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a răspuns, într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a MIPE în cursul zilei de vineri, 2 iunie, întrebărilor primite de la cetățeni cu privire la măsurile sociale implementate de Guvernul României. Referitor la sprijinul pentru mamele care au nou-născuți, ministrul vine cu o veste bună. Guvernul ia în calcul ca valoarea voucherelor oferite prin programul ”Sprijin pentru nou-născuți” să crească de la suma de 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Sursă foto: print screen video Facebook MIPE

”Intenționăm de asemenea ca în următoarea perioadă de timp să propunem guvernului modificarea categoriilor de beneficiari pentru acest tip de voucher, respectiv să includem toate mamele care sunt parte din acele familii a căror venit mediu net pe membru de familie este sub salariul mediu pe economie. În acest fel lărgim tipurile de beneficiari pentru acest tip de voucher și creștem valoarea nominală a voucher-ului de la 2.000 de lei al 3.000 lei”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ministrul Marcel Boloș a confirmat că peste 50.000 de carduri educaționale destinate achiziționării hainelor și rechizitelor școlare, au fost încărcate cu suma de 500 de lei. Astfel, în urma acestei măsuri peste 400.000 de copii vulnerabili din România au primit sprijinul necesar. De asemenea, ministrul Marcel Boloș a mai subliniat că aceste carduri sunt încărcate o singură dată pe an. Mai mult decât atât, începând de anul viitor, cuantumul acestor vouchere ar uma să crească. Marcel Boloș a dat asigurarea că sprijinul acordat prin aceste carduri va crește la suma de 750 de lei.

Foto descriptiv. Sursă foto: Sfatul Părintilor și print screen FB MIPE.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se va alătura Mercedes noului proiect electric al Renault?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MIPE