anchetaonline.ro

Accident în Pitești! Trei autoturisme implicate

de | 07.05.2026 11:24 | Eveniment, Pitești

UPDATE

Conform surselor noastre, cauza producerii accidentului ar fi nepăstrarea distanței regulamentare în trafic. Un autoturism Logan ar fi fost prins între celelalte două mașini implicate în impact, așa cum arată primele cercetări.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au preluat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.


Știre inițială

Un accident rutier s-a produs, joi, 7 mai, pe strada Depozitelor din municipiul Pitești. Conform primelor informații, trei autoturisme sunt implicate.

La fața locului se află polițiștii și pompierii cu autospecială de intervenție. Din primele date, se pare că nu sunt persoane rănite, însă există scurgeri de combustibil pe carosabil în urma impactului.

accident Pitești

Foto: INFO TRAFIC PITEȘTI JUDEȚUL ARGEȘ

Momentan, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu sunt clare. Polițiștii desfășoară cercetări la fața locului.

De asemenea, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire a incediilor în astfel de situații. Traficul rutier este îngreunat.

Colaj Ancheta/ Foto INFO TRAFIC PITEȘTI JUDEȚUL ARGEȘ

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fenomenul sever care va pune stăpânire pe România. Anunțul meteorologilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: accident