Informații noi
Din păcate, pietonul izbit în plin pe autostrada A1, în apropiere de municipiul Pitești, a murit.
Nimeni nu știe ce căuta să meargă pe jos, noaptea, pe jumătatea autostrăzii. Accidentul s-a produs în zona kilometrului 101, pe sensul către București.
Pompierii, poliția și ambulanța au ajuns acolo, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul omorât pe loc.
În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, care prezintă leziuni incompatibile cu viața.”, transmite ISU Argeș
Șoferul de 63 de ani, din Bolintin Vale, județul Giurgiu, a făcut un atac de panică atunci când a realizat că omorât un om.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi – Autostrada A1, s-a stabilit că un bărbat, a cărui identitate nu a fost stabilită până la acest moment, pe fondul prezenței pe banda 1, pe sensul de mers Pitești spre București, la km 101, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a fost accidentat mortal de un autocar pentru transport persoane, condus de un bărbat de 63 de ani, din Bolintin Vale, judetul Giurgiu.”, transmite IPJ Argeș
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Politia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Știre inițială
Un alt accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1 București-Pitești, în zona km 101.
Evenimentul s-a produs pe raza localității Oarja.
Din primele informații, un autocar ar fi lovit o persoană.
La fața locului au intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare grea și un echipaj SMURD.
Știre în curs de actualizare.
Sursă foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro