Tragedie! Un bărbat a murit, după ce a rămas blocat într-o fântână de 8 metri adâncime

de | 13.09.2022 14:52 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

INFORMAȚII NOI

Una dintre persoane, în vârstă de 61 de ani, a fost extrasă, este conștientă și va fi preluată de către echipajul SAJ.

Din păcate, pentru cea de-a doua persoană, nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale declarând decesul. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximtiv 35 de ani.

Amintim că cei doi erau blocați de ceva vreme în fântâna care avea o adâncime de aproximativ 10 m, iar apa avea circa o jumătate de metru.

Din primele date, se pare că cei doi desfășurau activități de curățare a fântânii.

Polițiștii sunt la fața locului și desfășoară cercetări pentru a se stabili în ce circumstanțe a avut loc tragedia.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, conform art. 196 și 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.”, anunță IPJ Argeș.

Știre inițială

Intervenție de urgență, în județul Argeș, acolo unde două persoane au rămas blocate într-o fântână, de aproximativ 8 metri adâncime, în comuna Vlădești.

La fața locului se deplasează două autospeciale cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Aninoasa și Detașamentul de Pompieri Câmpulung,un autocamion cu container multirisc și o autospecială de descarcerare de la Detașamentul Pitești, alături de două echipaje ale SAJ.

Foto ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Trupul neînsuflețit al liberalului Marius Postelnicescu va fi depus la Biserica Mavrodolu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aninoasa | Argeș | ISU | ISU Argeș

Ultimele articole