Profesorii catedrei de limbi străine de la Colegiul Național Alexandru Obobescu Pitești sprijiniți de elevii voluntari ai unității au organizat, în perioada ianuarie – mai, sesiuni de pregătire a 170 de școlari de clasa a VIII-a la limbile franceză și engleză, pentru proba de competență lingvistică din cadrul admiterii în sistemul de învățământ bilingv. De altfel, de astăzi au început testele de aptitudini și a probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv.
Teste – scris și oral – sunt programate până pe data de 19 mai. Puteți verifica aici ziua și ora când se susține examenul la unitatea de învățământ dorită.
S-au înscris în proiect 170 de absolvenți ai școlilor gimnaziale
În perioada ianuarie-mai 2023, Consiliul Școlar al Elevilor “Alexandru Odobescu”, având sprijinul catedrei de limbi străine și conducerii uneia dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Argeș a derulat un proiect de mare amploare ce vizează pregătirea școlarilor de clasa a VIII-a la limbile franceză și engleză, pentru proba de competență lingvistică din cadrul admiterii în sistemul de învățământ bilingv. Astfel, pe parcursul celor aproape 40 de sesiuni facilitate în mod gratuit, profesorii de limbi moderne susținuți de elevi cu specializare bilingvă au contribuit la pregătirea celor 170 de absolvenți ai școlilor gimnaziale din teritoriu care s-au înscris în proiect.
”Atelierele s-au desfășurat într-o manieră non-formală, pe placul tinerilor participanți, având ca scop familiarizarea viitorilor elevi ai Colegiului Național “Alexandru Odobescu” cu mediul de studio.Consiliul Școlar al Elevilor “Alexandru Odobescu” este cea mai mare structură de reprezentare a elevilor, la nivelul unei unități de învățământ din județul Argeș, iar programul a fost realizat mulțumită Departamentului de Voluntariat și Biroului de Presă din cadrul acestuia, fiecare activitate întreprinsă spre finalizarea cu succes a evenimentului, atât de către profesori, cât și de elevi fiind realizată din proprie inițiativă, cu dorința de a sprijini comunitatea școlară”, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Școlar al Elevilor ”Alexandru Odobescu”.
Fotor descriptiv. Sursă foto: Diez.md.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Admitere la liceu 2023. Au început înscrierile pentru probele de aptitudini