Adrian Minune și-a șocat fanii în momentul în care a anunțat că vrea să se retragă din muzică. Acesta a precizat că nu va mai cânta la evenimente private iar peste doi ani, în anul în care va împlini 50 de ani își va face retragerea.
Adrian Simionescu pe numele său real s-a născut la 24 septembrie, 1974 în comuna Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov.
Interpretul a luat această decizie deoarece își dorește să petreacă cât mai mult timp alături de familie. Acesta este căsătorit are trei copii: două fete și un băiat și este și bunic.
Foto: kanald.ro
În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.
O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva.
Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a precizat Adrian Minune pentru Antena Stars.
Copiii lui sunt extrem de talentați și i-au călcat pe urme.
Adi Minune Junior împarte scena de multe ori cu tatăl său, cântă împreună la evenimente, concerte și duce numele tatălui său mai departe.
Sursa foto: Facebook
Video: Youtube
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro