Adrian Miuțescu (Forța Dreptei): Avem și liberali care solicită să ni se alăture! Doar cei de calitate, vor fi primiți!

de | 04.04.2022 11:40 | Județean, Politic

Proiectele Forței Dreptei vin cu soluții reale, nu cu propuneri populiste! 

 Gabriel Bratu nu ne-a căutat, dar nici nu ar fi vreodată primit!

”Prin noi înșine” este motto-ul Forța Dreptei, un new-entry pe scena politică, dar care are ca și fondatori politicieni cu experiență, foști lideri liberali care au plecat din PNL din cauza scandalurilor interne, dar și a alianței cu PSD. Unul dintre aceștia este deputatul argeșean Adrian Miuțescu. Cum se construiește partidul în Argeș, cum își alege membrii, de ce s-au blocat poriectele depuse de parlamentarii Forței Dreptei, deși sunt soluții cerute atât de mediul economic, cât și de populație, ne explică domnia sa în interviul alăturat. Nu s-a sfiit nici să comenteze puciul din PNL, care s-a lăsat cu demisia lui Florin Cîțu, cerută chiar de cei care în toamnă îi făceau osanale.

» Ce înseamnă Forța Dreptei în Argeș? Cum stați la nivel de organizații?

Am început acțiunea de construire a filialei argeșene cu organizații locale, în principal în municipii, orașe și localități mari, unde suntem în lucru. Probabil până la finele lui aprilie se va constitui Grupul de Inițiativă Județean. Căutăm oameni în această perioadă și ne interesează persoane serioase, de calitate. Încercăm să învățăm din greșelile făcute, din experiența acumulată în PNL.

Avem și liberali care ne solicită să ni se alăture. Unii au venit, au semnat adeziunea și sunt membrii efectiv, alții, care sunt fie în Consilii Locale sau au diferite funcții pe care le-ar piede dacă ar schimba partidul, ne spun că vin mai târziu. Dintre aceștia, doar cei care se vor dovedi că sunt oameni de calitate, vor fi primiți. Aici nu mergem pe regula ”dacă semnezi adeziune ești primit”. Fiecare caz va fi analizat în parte. După validarea adeziunii, semnatarul va fi invitat la sediu. Cineva va discuta cu el, după care va fi propus în biroul județean.

Nu orice persoană care depune o adeziune devine membru în mod automat. Preferăm să avem mai puțini oameni, dar mult mai bine aleși și mai implicați. Cei care doresc să se înscrie în partid, o pot face și online, accesând site-ul forta-dreptei.ro.

» Apropo de oameni care vă bat la ușă, politicieni din alte formațiuni. Domnul Gabriel Bratu a încercat și la Forța Dreptei, că ne-a făcut surpriza să apară la PNL Pitești.

Nu ne-a căutat, nu cred că ar face-o și nici nu ar fi fost primit deorece eu cunosc prea bine cazul Bratu. Norocul meu e că știu îndeaproape oamenii politici din Argeș, cu toată istoria lor, știu partidele, așa că măcar ca și sfătuitor o să explic colegilor din Forța Dreptei ce știu, cu ce m-am confruntat și cu ce m-am păcălit atunci când vom avea în față pe cineva care dorește să ni se alăture ca membru în Forța Dreptei.

Prin golirea buzunarelor cetățenilor, Guvernul își acoperă găurile din altă parte

» Parlamentarii Forța Dreptei au depus încă din ianuarie – februarie proiecte pentru reducerea la jumătate a facturilor la energie electrică și scăderea prețurilor combustibililor la pompă. Care sunt aceste soluții?

Pentru combustibil, reducerea temporară a accizei la carburant, la o valoare la 50% pe o perioadă de 1 an și reducerea temporară a cotei de TVA pentru benzină fără plumb și motorină la o valoare de 5%, față de 19%, tot pentru o perioadă de 1 an.

Aceasta era propunerea pe care parlamentarii Forței Dreptei au depus-o la începutul lunii februarie, mult înainte de nebunia cu cozile de la pompă.

Și pentru facturile de energie electrică, propunerea noastră a constat în reducerea TVA la 5% pentru energie, suspendarea imediată pentru o perioadă de 12 luni și eliminarea treptată a certificatelor verzi.

O altă soluție propusă este suspendarea imediată și eliminarea bonusului de cogenerare. În calcularea tarifului la energie există acest bonus prevăzut pentru așa zisele investiții din domeniul elergiei, investiții care de fapt au fost blocate, nu s-au făcut. Am votat scoaterea din arii protejate a trei hidrocentrale pentru a fi finalizate, ceea ce înseamnă că urmează investiții în acest sector, dar până la acest moment, practic, nu s-a făcut nimic, iar acești bani erau luați de la oameni și folosiți în altă parte.

Eliminarea accizei la energia electrică pentru un an, o altă propunere.

Aplicarea măsurilor de compensare a prețurilor la energie pentru toți consumatorii. Noua Ordonanță a Guvernului face decât o plafonoare în funcție de consum. Compensarea pur și simplu a dispărut. Ordonanța de acum este mai proastă decât cea de anul trecut și va genera niște costuri și prețuri mult mai mari.

Noi, avem acest proiect depus, de la 1 februarie, și zace acolo. Aceste propuneri de reducere a prețurilor au fost pentru electricitate. Pentru gaze am cerut tot reducerea cotei de TVA. Erau soluții simple, la îndemână.

» Dacă soluții există și le-ați prezentat, de ce nu se aplică?

Probabil bugetul se alimentează în mod foarte serios din acest venit. Prin golirea buzunarelor cetățenilor, Guvernul își acoperă găurile din altă parte, pentru care ar fi trebuit să ia împrumuturi. Iar aici vorbim de sume mari, care reprezintă bani siguri, o sursă de venit foarte bună pentru Guvern. Nu e vorba că nu știu ce să facă, doar că nu este convenabil pentru ei.

Sunt amenințate proiectele PNDL, care ar putea fi lăsate în paragină de constructorii care nu își permit să le încheie

Forta dreptei propuneri

» Acest val de scumpiri se resimte și în prețul materialelor de construcții, iar proiecte mari sunt amenințate de blocaje. Cum se poate preveni o asemenea criză?

Și noi tragem un semnal de alarmă asupra prețurilor materialelor de construcții. Avem majorări de 70 – 80% la fier, la materialele matalice, neferoase, care intră în calculul costului unor lucrări de anvergură. Întrevedem riscul de a se bloca contractele aflate în derulare sau de a nu mai veni nimeni la licitații.

Dacă nu se iau măsuri pentru a felxibiliza această problemă legată de cheltuielile unor contracte, să se renegocieze la 6 luni, să se țină cont de un procent mediu legat de creșterile prețurilor la materialele respective, există riscul ca firmele să dea faliment, sau să nu mai participe la licitații.

Sunt amenințate proiectele finanțate prin PNDL, care ar putea fi lăsate în paragină de constructorii care nu își permit să le încheie. PNRR poate să intre într-un  blocaj, la fel și Anghel Saligny pe care primăriile îl așteaptă. A fost făcut o Ordonanță, dar nu este sufuicientă, pentru că s-au depășit cotele de acolo. Am discuții cu mulți antreperenori care sunt în criză.

Dacă și această problemă este trecută la ”și altele” de Guvern, există riscul ca economia națională să se blocheze, în special segmentul  infrastructurii.

» Dumneavoastră sunteți foarte atașat de un proiect de infrastructură foarte important pentru județ, autostrada Pitești – Sibiu. Ați și fost pe șantier recent și v-ați declarat dezamăgit de ritmul lucrărilor. Ați mai urmărit derularea lor?

Am fost pentru a vedea care e stadiul lucrărilor și dacă se încadrează în grafic. Am observat că, deși au fost luni de iarnă blânde, nu s-a lucrat mai deloc. În martie, după ce am făcut interpelarea la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au început să se mai miște lucrurile în șantier. Eu voi monitoriza această lucrare, pentru că noi am inițiat-o și am demarat-o. Există un risc ca respectivul contract să pună în periol lucrările, deoarece și la ei prețul  materialelor va fi o problemă.

Voi urmări cu mare atenție și grijă ce se întâmplă cu Autostrada!

» Că tot suntem la capitolul drumuri, ați votat un proiect de lege  care i-a bucurat pe mulți șoferi, cel de a mări limita de viteză pe drumurile expres. De ce l-ați considerat util?

– S-au făcut niște adaptări ale legislației cu cea europeană, dar și pentru că nu aveam norme privind drumurile expres din România. De altfel, primul drum expres din România va fi Pitești – Craiova.

AUtostrada santier

 

» Ce alte proiecte mai are în plan Forța Dreptei?

Ne uităm la situația refugiațiilor veniți din Ucraina și observăm că avem mai mult implicare din partea ONG-urilor, a voluntarilor, a firmelor și companiilor. Statul nu a dat nicio formă de ajutor concret, oficial, acestor companii, ONG-uri. Războiul este de durată, iar oamenii vor secătui și nu vor mai putea sprijini. Se va opri fenomenul.

Pentru a încuraja, noi am venit cu ideea de a se face decontările unor cheltuieli efectuate atât de autoritățile centrale, MAI și toate acestea, a operatorilor economici publici și privați pentru a asigura serviciile de cazare, hrană, medicamente, traducere. Decontul se face pe baza unor documente justificative de o manieră cât mai simplă cu putință, prin intermediul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență. Procedura de decont precum și limitele maxime sunt prevăzute în proiect. Impactul bugetar estimat este de 150 milioane lei, care trebuie aprobat din Fondul de Rezervă al Guvernului.

» Oamenii de afaceri din Argeș au solicitat menținerea unei măsuri de sprijin adoptată în pandemie de Guvernul Orban. Cum se poziționează Forța Dreptei referitor la această necesitate a mediului de afaceri?

Forța Dreptei cere menținerea acesti măsuri și în alte momente de criză, nu doar în pandemie. Kurzarbeit înseamnă sprijinirea, în alte situații decât starea de urgență/asediu/alertă, a angajatorilor și a angajaților prin suportarea, de către Guvern, a 75% din salariul aferent orelor de reducere a programului de lucru. Spre deosebire de șomajul tehnic, care presupune ca angajatul să fie acasă, scos din activitate, având contractul suspendat temporar, kurzarbeit permite continuarea activității, chiar și în condiții dificile. Astfel angajatorii își păstrează angajații, aceștia prestează munca cu timp redus și primesc o compensare de la stat, dar nu sunt trimiși în șomaj.

Această măsură ar însemna evitarea risipirii acelei forțe de muncă. Ca de exemplu, dacă oameni calificați sunt trimiși în șomaj, trebuie să se angajeze undeva și nu vor mai reveni în fabrică. S-ar produce un dezechilibru al forței de muncă, cu efecte negative mari pentru companiile importante. Dacă se menține Kurzarbeit respectivii angajați și-ar păstra locurile actuale de muncă, și nu are ajunge în șomaj.

Noi am depus proiectul, trebuie doar să fie pus pe ordinea de zi și să fie discutat în comisii, dar este un blocaj. Aceste proiecte ale Forței Dreptei sunt mult mai importante decât niște chestii populiste.

Florin Cîțu nici nu a apucat Paștele!

» Cum comentați decapitarea PNL și faptul că organizațiile s-au întors împotriva președintelui Florin Cîțu?

Nici nu a apucat Paștele! Președinții de filiale care pe nemestecate au înghițit pastila Cîțu sunt mai vinovați decât acesta pentru că ei sunt cei care ar trebui să își dea demisia, nu Cîțu. Acesta și-a urmărit o carieră politică, a căutat un moment potrivit, pot să spun că îl înțeleg, dar tu care l-ai pus… La Congresul din septembrie 2021 urlau că îl vor președinte, iar acum semnează că îi vor demisia!

Demonstrează o neseriozitate totală și un drum greșit pe care PNL a apucat. Eu am fost 32 de ani în acest partid. Am încercat timp de un an să le explic ce îi așteaptă.

Acum l-ar pune pe Ciucă. Cum îl pui președinte când nu are nici 2 ani în PNL? Văd că au instaurat regula ca să pui pe unul premier, acesta îl dă jos pe președintele PNL și îi ia el locul. În toamnă vine Ciolacu premier, ce fac, îl pun pe el? Văd că asta e achema de lucru: premierul dă jos președintele PNL și se autorpoclamă lider. Deci asta denotă o totală neseriozitate și un mod defectuos de a face politică.

Asta demonstrează că ”interesul” este politica lor de partid, deoarece sunt preocupați ca președintele să fie cel care îți dă pâine, îți dă banii, îți rezolvă problemele și acela este primul ministru, nu liderul PNL. Atunci, puneți regulă la partid ca în Occident: președintele partidului este și cel care va fi propus premier.

Va avea timp premierul să se ocupe și de partid? Poate când va fi Ciolacu în locul lui, dar nu cred că îl vor mai ține la conducerea partidului, pe schema lor logică. Asta este părerea mea personală vizavi de criza politică din PNL.

presedinte FOrta Dreptei Argeș


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Miuțescu | Forța Dreptei | Gabriel Bratu | Pitești | Ucraina

Ultimele articole