Află cel mai rar prenume! Peste 950.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei

de | 29.11.2023 16:56 | Lifestyle, Național

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit de români în fiecare an pe 30 noiembrie. Cu această ocazie, potrivit comunicatului publicat de cei de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, mâine își vor sărbători onomastica 959.949 de români.

Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc. Sfântul Andrei este cunoscut și drept ”cel dintâi chemat” (la apostolie), acesta L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă, a fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și L-a văzut pe Domnul înviat. Sfântul Apostol Andrei a început prin a predica Evanghelia în Asia Mică, iar de acolo a venit în ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră. El este protectorul neamului românesc. La fel ca și ceilalți apostoli, Sf. Andrei a umblat mult pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și astfel și alte țări îl au ca patron spiritual. Scoţia are pe drapel crucea Sf. Andrei, iar Spania, Grecia şi Rusia îl consideră creștinătorul lor. Totodată, este considerat patron spiritual al mai mai multor oraşe din Italia, Franţa, Belgia şi Grecia.

Doar un român poartă acest prenume

Astfel, potrivit celor de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, mâine își vor sărbători onomastica 959.949 de români, dintre care 528.016 bărbați și 431.933 femei. Cel mai des întâlnit prenume masculine este Andrei și îl poartă 497.083 români, apoi mai avem András/Andras/Andraș – 11.046, Andréas/Andreas/Andreaș – 10.266, Andi – 3.163 ori Endre – 3.061. La popul opus cel mai rar întâlnit prenume masculin este Andreiasi/ Andreiași – 1 și Ondras – 1.
Cel mai des întâlnit prenume feminine este Andreea și îl poartă 344.300 de românce, apoi mai avem Andra – 31.854, Andréa/Andrea – 24.650, Andrada – 21.435 ori Andreia – 7.902. La popul opus cel mai rar întâlnit prenume feminin este Andrusca/ Andrușca – 6.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dimmas Simfonic, la Filarmonica Pitești pe 30 noiembrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: