INFORMAȚII NOI
Apar noi informații în cazul care a revoltat întreaga comunitate din Pitești. Angajata acuzată de purtare abuzivă este chiar o educatoare a creșei. Recent, aceasta ar fi agresat un copil de care ar fi trebuit să aibă grijă, susțin părinții micuțului.
Se pare că femeia nu este la prima abatere și ar fi agresat mai mulți copii. În urma purtării sale abuzive, ea a fost reclamată, iar instituțiile abilitate au băgat-o în comisia de disciplină.
Inițial, părinții copiilor nu ar fi vrut să sesizeze și poliția, dar acum femeia a recidivat, iar oamenii legii au fost anunțați cu privire agresiunile care se produceau.
De asemenea, potrivit surselor noastre, se pare că femeia are un copil apropiat de vârsta micuților pe care ar fi trebuit să îi educe, ea revenind din concendiul pentru creșterea copilului.
Reprezentanții IPJ Argeș au anunțat faptul că femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Femeia de 44 de ani este educatoare la Creșa Nr. 6 din cartierul piteștean Trivale.
Direcția de Asistență Socială Pitești a transmis că a fost deschisă o anchetă administrativă în acest caz, încă din luna aprilie. Potrivit reprezentanților instituției, femeia ar fi agresat mai mulți copii, atât fizic, cât și verbal. Sesizarea a fost făcută pe 26 aprilie, iar recent, femeia a recidivat.
Referitor la cazul investigat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, vă comunicăm faptul că salariata în funcția de educator puericultor în Creșa nr. 6 Trivale se afla, la data demarării anchetei penale, și în anchetă administrativă.
De îndată ce a luat la cunoștință despre presupusele agresiuni fizice și verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești a inițiat toate demersurile legale de investigare a situației, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, și a oferit părinților tot sprijinul pentru stabilirea adevărului și luarea măsurilor administrative prevăzute de lege!Cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale a fost demarată la nivelul instituției, ca urmare a sesizării formulate chiar de șeful Serviciului Creșe Pitești”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești.
INFORMAȚII INIȚIALE
Caz revoltător într-o creșă din Pitești! Angajata unei instituții a fost reținută de oamenii legii, după ce în perioada aprilie-mai, femeia, în vârstă de 44 de ani, ar fi agresat copii.
Micuții pe care îi avea în grijă aveau vârsta sub trei ani, dar femeia nu a ținut cont nici măcar de acest aspect în monstruozitatea faptelor sale. Totul a ieșit la iveală cu puțin timp în urmă, iar polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut-o pe femeia de 44 de ani, din Pitești. Aceasta este acuzată de purtare abuzivă.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă și au reținut o femeie de 44 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai., femeia, în calitate de angajată a unei instituții care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Marți, 10 mai, femeia a fost reținută de oamenii legii, urmând să fie prezentată instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În ziua de 10 mai,după administrarea probatoriului, cea în cauză a fost reținută pentru 8 ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive”, adaugă IPJ Argeș.