Ai fost rănit într-un accident rutier? Victimele pot cere despăgubiri RCA

de | 09.09.2022 20:32 | Știri, După locație, După subiect, Lifestyle, Național

Joi, 8 septembrie, a fost reglementată legea care prevede ca victimele accidentelor rutiere să primească despăgubiri de la firmele RCA în anumite situații.

Deși legea a intrat în vigoare în urmă cu 5 ani, de abia acum autoritățile au stabilit punctajul pe baza căruia sunt prevăzute despăgubirile.

Despăgubirile vor fi calculate în funcție de salariul minim care este stabilit în acel moment, dar și de gravitatea rănilor. Autoritățile au pus la punct o grilă în care fiecare leziune a primit un punctaj. Acesta se înmulțește cu dublul salariului minim brut din țara noastră, stabilindu-se astfel suma pe care victima o va primi despăgubire.

Astfel, potrivit Observatornews.ro, victima unui accident rutier care s-a ales cu trei coaste rupte ar putea primi 10.000 de lei, iar pentru o fisură craniană peste 15.000 de lei. Dacă vorbim de un picior rupt, de exemplu, despăgubirea poate ajunge la suma de 66.000 de lei.

Victimele accidentelor rutiere vor fi supuse unor verificări medicale amănunțite. De asemenea, victima și responsabilul producerii accidentului ar trebui să încheie o constare amiabilă.

Foto descriptiv Someseanul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vouchere sociale: Cum poți afla câți bani mai ai pe card

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: RCA

Ultimele articole