Alertă alimentară în magazinele Lidl! Produs retras de la vânzare

de | 06.10.2022 08:26 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Unul dintre cele mai folosite produse de către români, mai ales în această perioadă, când gospodinele îl utilizează pentru conserve, a fost restras din magazinele Lidl din țară.

Anunțul a fost făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care a transmis că un lot de oțet a fost retras din magazinele Lidl, stabilindu-se că produsul conținea acid acetic şi apă şi nu provine din vin.

Potrivit ANPC, în urmă cu 3 luni au fost luate probe din produsul „Oţet din Vin Seineana”, Lot 1/ 17.05.2022.

Atunci, a fost stopată comercializarea lotului de oteț, temporar, până la finalizarea controlului.

În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin, nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă”, a anunțat ANPC.

Ulterior, oprirea temporară a produsului a devenit definitivă, iar inspectorii ANPC au hotărât și retragerea din circuitul consumului uman a produsului.

Am convingerea că, până la urmă, toţi marii operatori economici înţeleg că suntem în aceeaşi tabără. Vrem consumatorii mulţumiţi, la adăpost de orice pericol şi încrezători în produsele şi serviciile puse pe piaţă. Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditaţi şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a adăugat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ciuperci uriașe descoperite la 70 de km de Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: