anchetaonline.ro

ALERTĂ METEO! COD ROȘU ȘI COD PORTOCALIU ÎN ARGEȘ

de | 02.09.2022 12:11 | Știri, După locație, După subiect, Importante, Județean, Lifestyle, Național

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o nouă avertizare meteorologică. De astăzi, de la ora 12:00 și până sâmbătă, ora 10:00, vor fi în vigoare un cod galben și cod portocaliu de ploi și instabilitate atmosferică accentuată.

Codul galben vizează vestul, estul și sud-estul țării, unde vor fi averse cu caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

De asemenea, în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Codul portocaliu vizează Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea. Aici vor fi ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp.

Mai mult, ANM a emis și un cod roșu de ploi abundente, fiind vizate zonele montane și submontane ale județelor Gorj și Argeș, iar local județul Vâlcea, unde se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp.

harta anm - ALERTĂ METEO! COD ROȘU ȘI COD PORTOCALIU ÎN ARGEȘ

Meteo România

În acest context, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș s-a activat Grupa Operativă, iar salvatorii sunt pregătiți să intervină în orice situație.

Pompierii au transmis câteva recomandări pentru cetățeni:

❗Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
❗În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
❗Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
❗Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
❗Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
❗Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.”, transmite ISU Argeș.

Foto Wall-street.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Națională de Meteorologie | ANM | Argeș | ISU