- Diferențe mari de preț și suspiciuni privind folosirea fondurilor europene în programul de transport școlar
O investigație a Parchetului European (EPPO), instituția condusă de Laura-Codruța Kövesi, aduce în prim-plan modul în care au fost cheltuiți bani europeni pentru achiziția de microbuze școlare în România. Cazul vizează mai multe contracte finanțate din fonduri europene, în care autoritățile suspectează nereguli grave, inclusiv diferențe semnificative de preț pentru același tip de vehicul.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ancheta EPPO se concentrează pe posibile fraude în procedurile de achiziție, fiind analizate contracte în care prețul unui microbuz școlar ar fi variat de la aproximativ 78.000 de euro până la peste 200.000 de euro. O discrepanță care ridică suspiciuni nu doar asupra modului în care au fost organizate licitațiile, ci și asupra felului în care au fost gestionate fondurile europene destinate unor investiții esențiale pentru comunități.
Investigația vizează posibile înțelegeri între furnizori și beneficiari, dar și eventuale încălcări ale regulilor de achiziții publice. Dacă aceste suspiciuni se confirmă, consecințele nu vor fi doar de natură penală. România riscă corecții financiare, adică pierderea unei părți din fondurile europene, dar și blocarea sau întârzierea unor proiecte similare.
În acest context, deputatul PNL de Argeș, Alina Gorghiu, reacționează public, atrăgând atenția asupra impactului direct pe care astfel de situații îl au asupra beneficiarilor reali ai acestor programe – elevii și comunitățile locale. Aceasta vine cu exemplul din Argeș, amplu dezbătut în presă încă de dinainte de a fi făcute achizițiile.
„În loc să ne bucurăm de microbuze pentru copiii din Argeș, riscăm să rămânem cu anchete și pierderi. Ancheta începută de Parchetul European, coordonată de Laura-Codruța Kövesi, ridică întrebări serioase despre modul în care au fost cheltuiți banii europeni pentru microbuzele școlare. Diferențele de preț sunt uriașe. De la aproximativ 78.000 de euro la peste 200.000 de euro pentru același tip de microbuz. Iar riscul este real: în loc de investiții pentru copii, să rămânem cu condamnări, corecții financiare și mai puține microbuze. Cine pierde? Elevii, comunitățile locale, argeșenii care plătesc, din nou, prețul unor decizii greșite. Și, poate cel mai grav, pierdem din nou încrederea oamenilor că banii europeni sunt folosiți corect.”, a transmis Alina Gorghiu.
Declarația vine într-un moment sensibil, în care România încearcă să accelereze absorbția fondurilor europene și să demonstreze partenerilor europeni că poate gestiona corect banii primiți. Orice suspiciune de fraudă sau utilizare ineficientă a fondurilor afectează nu doar proiectele punctuale, ci și credibilitatea generală a autorităților. Programul de achiziție a microbuzelor școlare este unul esențial pentru mediul rural și pentru zonele în care accesul la educație depinde în mod direct de transport. În multe comunități, aceste vehicule sunt singura soluție pentru ca elevii să ajungă zilnic la școală.
Dacă neregulile se confirmă, nu doar cei implicați vor răspunde în fața legii. Costurile reale vor fi resimțite în teren: proiecte întârziate, fonduri pierdute și, cel mai concret, mai puține investiții în educație.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Companiile de stat care vor fi închise sau comasate. Bolojan: „România nu își mai permite risipa”















