anchetaonline.ro

Alina Gorghiu, despre reacția tinerilor din PNL la adresa PSD: E păcat că puneţi etichete din pricina unor mitocani

de | 12.09.2022 14:41 | Știri, După locație, După subiect, Național, Politic

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a dat o declarație de presă, luni, în legătură cu reacția total nepotrivită pe care tinerii din PNL au avut privind social-democrații, la Școala de Vară a TNL.

Alina Gorghiu spune că nu ar trebui puse etichete „din pricina unor mitocani”. De asemenea, a adăugat că de acum, selecția celor care merg la aceste școli de vară va fi mult mai strictă.

O mână de tineri, mai spre dimineaţă au avut un comportament absolut deplasat. Am văzut scuzele pe care preşedinta TNL le-a adresat public colegilor. Din păcate, un eveniment care a fost foarte foarte bun, cu peste 1.000 de tineri, a fost transformat de acest incident într-un eveniment nefericit. Pe viitor, vom fi mult mai atenţi la selecţia celor care merg în aceste şcoli de vară pentru că acele două trei exemplare aruncă o imagine foarte proastă.

Au fost o mie şi ceva de tineri şi e păcat că puneţi etichete din pricina unor mitocani, etichete pe toţi tinerii liberali şi nu sunt de acord cu asta şi, cu tot respectul, o să apăr tinerii liberali de câte ori o să am ocazia, pentru că sunt nişte oameni foarte bine pregătiţi, nişte tineri şcoliţi care nu merită criticile, pentru că nu au făcut-o toţi”, a declarat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Amintim că mai mulți tineri liberali care participau la Şcoala de Vară TNL cu tema „Next Level Leadership” au adresat injurii PSD-ului, la o petrecere care a avut loc după dezbateri. Mara Mareș, liderul TNL, și-a exprimat regretul și scuzele cu privire la comportamentul tinerilor.

Foto News.ro

Citește articolele pe același subiecte: PNL | TNL
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare: