Alina Gorghiu: ”Nu sunt aşa de înţelegătoare cu cei care aleg să plece de la un partid la altul cu câteva luni înainte de alegeri”

de | 15.11.2023 20:40 | Național, Politic

Alina Gorghiu, ministrul Justiției și senator liberal, a precizat, marţi, că migrația parlamentarilor în timpul exercitării mandatului trebuie interzisă prin Constituție. Alina Gorghiu consideră că parlamentarii care pleacă de la o formațiune politică la alta pentru a obține viitoare locuri eligibile sau alte beneficii sunt trădători şi oportunişti”.

Întrebată fiind, în cadrul conferinței organizate marți la sediul PNL Dâmbovița, dacă va existat o inițiativă legislativă privind stoparea fenomenului de migrație politică în rândul parlamentarilor, Alina Gorghiu a precizat: Există la primari. După cum ştiţi, ei nu pot pleca în timpul mandatului, pentru că îşi pierd mandatul. Din păcate, la parlamentari ai Constituţia care te împiedică, numai că una dintre obsesiile mele este că, atunci când se va face revizuirea Constituţiei, sigur la un moment chiar va fi necesară această revizuire a Constituţiei, să modificăm textul constituţional astfel încât să îşi piardă mandatul sau să se poată face atunci când optează să plece dintr-un partid spre altul, acel referendum prin care tu poţi să îl schimbi pe parlamentarul respectiv”. Totodată, senatoarea a mai spus că este de peste 20 de ani în PNL, iar dacă va pleca din această formaţiune înseamnă că m-am supărat rău”, plecând direct la pensie, nu într-un alt partid.

Nu sunt aşa de înţelegătoare cu cei care aleg să plece de la un partid la altul cu câteva luni înainte de alegeri pentru că găsesc cu uşurinţă locuri pe lista unui alt partid care poate sunt mai eligibile decât locurile pe care partidul lui i le dă. Eu îi consider trădători şi oportunişti”, a explicat în încheiere Alina Gorghiu.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: ”Azi am fost prezentă în ”noua casă” a Judecătoriei Târgoviște”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Dâmbovița | Ministrul Justiției