Alteța Sa Regală Principele Radu, la Curtea de Argeș. Sute de participanți la Duatlonul Regal Invictus

de | 13.11.2023 09:55 | Curtea de Argeș, Lifestyle

Sportivi militari și civili din întreaga țară s-au reunit sâmbătă la Curtea de Argeș pentru a sărbători curajul și sacrificiul veteranilor noștri, anunță Ministerul Apărării Naționale pe pagina de Facebook. În prezența Alteței Sale Regale Principele Radu și a generalului-locotenent Corneliu Postu, cea de-a cincea ediție a Duatlonului Regal Invictus a fost un tribut adus spiritului neînfrânt al veteranilor.

”Ziua a început cu o ceremonie organizată de Batalionul 33 Vânători de Munte ”Posada”, dedicată memoriei camarazilor căzuți în misiune. În paralel, pe durata Duatlonului, participanții au avut șansa de a învăța manevre salvatoare în cadrul unui atelier coordonat de Statul Major al Forțelor Terestre împreună cu experți în acordarea primului ajutor din structuri militare și civile”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Facebook MApN

”Eforturile și sacrificiile voastre nu vor fi uitate niciodată!”

Membrii echipei Invictus România, militari răniți în misiune, au desfășurat o serie de apeliere prin care participanții au avut șansa de a se iniția și antrena în tir cu arcul și ciclism. Cu toate că vremea a fost ploioasă, peste 300 de participanți, atât copii, cât și adulți, au luat parte la patru probe sportive diferite, demonstrând un entuziasm neschimbat și un puternic spirit de camaraderie. Fiecare participant a primit medalia de învingător. ”Am încheiat ziua cu inimile pline de mândrie și cu speranța că spiritul acestui eveniment va continua să inspire și să motiveze generațiile viitoare. La mulți ani, veterani! Eforturile și sacrificiile voastre nu vor fi uitate niciodată!”, au transmis în încheiere cei de la MApN în informarea publicată.

Sursă foto: Facebook MAPN.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Curent oprit AZI în mai multe comune din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: MApN

Ultimele articole