Ambulatoriul de Specialitate din cadrul SJUP – închis până marți, 18 aprilie!

de | 13.04.2023 14:11 | Știri, Administrație, Județean, Pitești

  • Informare!

Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Pitești (SJUP) va fi închis vineri, 14 aprilie dar și luni, 17 aprilie.

Pacienții se vor putea prezenta la cabinete începând de marți, 18 aprilie, când va fi reluat programul de lucru obișnuit, în baza programărilor prealabile.
 ambulatoriu SJUP
De precizat faptul că asistența medicală de urgență va fi asigurată în permanență de către personalul care activează în Unitatea de Primiri Urgențe( UPU) din cadrul SJUP.
Subliniem faptul că Spitalul Județean este singura unitate de urgență din Argeș care asigură asistență medicală non-stop.
Pentru că urmează perioada sărbătorilor, medicii recomandă să fim ponderați în privința consumului alimentar și de băuturi alcoolice.
O atenţie sporită în ceea ce priveşte alimentaţia trebuie să aibă în mod special persoanele care au ţinut post. Este recomandat ca trecerea de la meniul de post, mult mai restrictiv, la o alimentaţie bogată în proteine să se facă treptat, pentru a nu apărea dezechilibre în organism și inevitabilele dureri abdominale, stări de greață și vărsături.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: SJU Pitești