anchetaonline.ro

Amendat de jandarmii argeșeni după ce a rămas blocat cu mașina în zăpadă

de | 14.04.2026 14:49 | Eveniment, Județean

Jandarmii argeșeni au avut o săptămână plină de misiuni, însă una dintre cele mai dificile intervenții a avut loc chiar în ziua de Paște.

Potrivit datelor transmise de IJJ Argeș, în data de 12 aprilie, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu au fost alertați prin apel la 112, după ce două persoane au rămas blocate cu autoturismul în zăpadă, pe drumul forestier către Vârful Oticu.

După o intervenție de 5 ore, cele două persoane au fost găsite și coborâte în siguranță.

În urma verificărilor, s-a stabilit că accesul în zona forestieră fusese realizat fără acordul gestionarului fondului cinegetic, motiv pentru care persoana care a solicitat intervenția a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform legislației în vigoare.

Pe lângă această intervenție, jandarmii argeșeni au mai desfășurat în ultima săptămână misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente sportive, cultural-artistice și religioase, cu accent pe manifestările prilejuite de sărbătoarea Paștelui ortodox.

În total, aproximativ 60 de jandarmi au acționat în patrule mixte alături de polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

În perioada 06-13 aprilie, jandarmii argeșeni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, dintre care 49 de amenzi în valoare totală de 23.800 de lei și 14 avertismente. Cele mai multe sancțiuni au vizat consumul de alcool în spații publice, refuzul de legitimare, apelarea la mila publicului și adresarea de injurii.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni și pentru încălcarea legislației privind fumatul în zone interzise, în special în apropierea unităților de învățământ.

În domeniul silvic, jandarmii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale și a altor fapte din fondul forestier, fiind aplicate 3 amenzi în valoare totală de 4.000 de lei.

Incendierea deșeurilor-sancționată dur de jandarmii argeșeni

Un caz grav a fost înregistrat în comuna Mălureni, unde două persoane au fost amendate cu câte 40.000 de lei fiecare, după ce au fost surprinse incendiind deșeuri din plastic, cauciuc și MDF, încălcând legislația privind regimul deșeurilor.

Și în domeniul activităților de picnic au fost constatate nereguli, jandarmii aplicând 4 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 amenzi în valoare totală de 200 de lei și 2 avertismente.

În ultima săptămână, jandarmii au gestionat și 9 apeluri la 112 privind prezența urșilor în zone locuite, în localități precum Beleți-Negrești, Albota, Cotmeana, Micești, Mușătești, municipiul Pitești și orașul Topoloveni. În niciun caz animalele nu au fost găsite la fața locului, însă în două situații au fost raportate pagube la gospodării.

Pe parcursul săptămânii, jandarmii au legitimat și verificat aproximativ 800 de persoane, folosind aplicația eDAC, utilizată pentru controale în spațiul Schengen.

Jandarmii argeșeni anunță că vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de siguranță în județ.

Sursă foto: Facebook Jandarmeria Montană Valea Prahovei/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Trafic intens spre București după Paște! Coloane de mașini pe principalele drumuri din țară

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole