Amenzi de 5.000 de lei pentru persoanele care își plimbă câinii fără lesă

de | 18.03.2023 20:17 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Amenzi de 5.000 de lei pentru persoanele care își plimbă câinii fără lesă

Propunere legislativă inițiată de trei parlamentari PSD care vor să înăsprească sancțiunile proprietarilor de câini din rasele agresive sau periculoase.

Având în vedere incidentele grave din ultima perioadă, în care oamenii au căzut victime ale patrupedelor, senatorii vor să fie introduse noi prevederi legale.

Conform proiectului de lege, cei care își plimbă câinii fără lesă și botniță ar risca să fie amendați cu sume de până la 5.000 de lei. De asemenea, această amendă ar putea fi dată și persoanelor care abandonează animalele agresive sau antrenate pentru lupte.

Accesul câinilor de luptă și de atac în spațiile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea „este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar”, conform prevederilor în vigoare, însă, „în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul posesori de câini periculoşi (…) care îi plimbă fără botniţă şi fără lesă”, se arată în proiectul legislativ.

Potrivit OUG 55/2002, câinii periculoși sunt grupați în două categorii și fac parte din următoarele rase:

– categoria I: câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor;

– categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.

Foto descriptiv Digi 24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Casă cuprinsă de flăcări, în Argeș! Un bărbat a murit

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Digi

Ultimele articole