Atenție! Se dau amenzi mari celor care modifică drapelul României

de | 08.01.2024 12:55 | Lifestyle, Național

  • Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea!

În cursul zilei de astăzi, 8 ianuarie 2024, președintele României, Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede sancțiuni pentru adăugarea de inscripții și simboluri, altele decât cele autorizate prin lege, pe drapelul național.

Trebuie precizat faptul că acest act normativ modifică articolul 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile şi instituțiile publice.

Astfel, constituie contravenție fapta constând în încălcarea interdicției de a adăuga alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare, pe drapelul României.

Persoanele care modifică drapelul și nu respectă legea se pot alege cu amenzi de la 10.000 la 20.000 lei.

Cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul şi imnul național al României și să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora.

 

Încălcarea interdicției (…) constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenții constatatori din cadrul Poliției Române și ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”, prevede actul normativ.

 

Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României, ca simbol național, prin atașarea de însemne peste culorile naționale constituie o abatere gravă de la ordinea publică și trebuie sancționată proporțional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaționale”.

 

Foto descriptiv

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Important pentru acești angajați. De când se aplică majorarea salariului minim?

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Klaus Iohannis