Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor publica în luna ianuarie lista cu datornicii care nu și-au plătit obligațiile fiscale, cunoscută ca ,,lista rușinii”.
Mai exact pe această listă figurează firmele care nu și-au plătit obligațiile fiscale în ultima parte a anului 2022, în perioada octombrie-decembrie.
De menționat faptul că pe această listă sunt incluse doar firmele cu datorii fiscale mai mari de 100.000 lei.
Conform ANAF vor fi publicate doar obligațiile fiscale restante totale care depășesc următoarele plafoane:
- 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
- 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
- 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, se precizează pe site-ul anaf.ro.
Totodată reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală anunță că vor efectua modificări:
în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: