În această seară Consiliul Director al clubului FC Argeș a anunțat faptul că antrenorul Andrei Prepeliță nu va mai conduce antrenamentele echipei începând de mâine. 25 octombrie.
Acesta va fi înlocuit de „secundul” Constantin Schumacher.
Consiliul Director al Clubului FC Argeș s-a întrunit în această seară, în ședință de urgență, pentru a face o analiză a rezultatelor echipei după cele 15 partide (turul) dispuate în Superligă, dar și a rezultatului din meciul cu Minaur Baia Mare, din Cupa României.
În afara evoluțiilor nesatisfăcătoare, în general, înregistrate de alb-violeți în aceste partide, membrii C.D. au analizat și actele de indisciplină înregistrate în ultima perioadă și acoperite de către antrenorii echipei, precum și deficiențele de organizare careu au condus la o stare de tensiune în cadrul lotului și clubului și care pun în pericol îndepliniarea obiectivelor stabilitate.
Printr-o decizie unanimă, C.D. a decis ca de mâine, marți, 25 octombrie, antrenorul Constantin Schumache să fie singura persoană care va organiza și va răspunde de programul de pregătire al echipei și care va răspunde de rezultate în perioada următoare”, se arată într-un comunicat transmis de FC Argeș, potrivit gsp.ro
Foto: prosport.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro