Angajări la ANAF! Peste 1.400 de posturi vor fi scoase la concurs

de | 04.10.2022 11:00 | Știri, După locație, După subiect, Lifestyle, Național

Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat că anul viitor, instituția va scoate la concurs peste 1400 de posturi, conform news.ro.

Cel mai probabil, angajările se vor face chiar în primele trei luni ale anului 2023, în perioada ianuarie-martie, încercând astfel să se rezolve problema deficitului de personal din administraţiile din teritoriu.

Avem acum vacante 1.490 de posturi de execuţie şi aş vrea ca la anul, începând chiar din primul trimestru, să le scoatem la concurs pe toate sau cât mai multe dintre acestea. Pentru a funcţiona eficient, ANAF are nevoie de o schemă de personal completă, mai ales că avem unele zone unde deficitele de oameni sunt destul de serioase şi afectează activitatea. Ocuparea posturilor vacante din teritoriu este un punct important al acestor planuri”, a transmis Lucian Heiuş, contactat de Profit.ro, potrivit sursei citate.

În ultimele luni, ANAF a organizat o serie de concursuri de angajări, fiind ocupate aproximativ 60% din posturi. Conform Profit.ro, mulți doritori să facă parte din această instituție au obținut punctaje foarte slabe.

Foto descriptiv TR News

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vreme rece în toată țara! Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANAF