Un angajat al unei spălătorii auto a furat 1.200 de euro dintr-o mașină adusă de o clientă!

de | 16.02.2023 19:54 | Știri, Eveniment, Național

Pe o femeie „a costat-o” 1.200 de euro să își spele mașina, după ce un bărbat care lucra la spălătorie i-a furat banii.

Hoțul, un bărbat angajat al unei spălătorii auto din municipiul Câmpina a fost reţinut după ce a furat suma de 1.200 de euro dintr-o mașină adusă de către o femeie la spălătorie, informează, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Digi24.

Evenimentul a avut loc în data de 10 februarie.

Organele oficiale au fost sesizate de către o femeie în vârstă de 56 de ani, din comuna Brebu, despre faptul că a dus autoturismul personal la o spălătorie din municipiul Câmpina, iar când a ajuns la domiciliu a sesizat dispariţia sumei de 1.200 de euro care se afla în interiorul maşinii, scrie Agerpres, conform sursei citate

În urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani, din oraşul Breaza, angajat al spălătoriei în cauză. În vederea administrării probatoriului, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Breaza au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la domiciliul bărbatului, ocazie cu care a fost identificată şi ridicată suma de 1.000 de lei, din cercetări reieşind că banii în cauză fac parte din banii sustraşi”.

 

Foto descriptiv.

Sursa foto cazarerasnov.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mașină vandalizată! Un șofer a găsit zahăr în rezervor!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole