Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane anunță că pe 15 septembrie va avea loc o grevă de avertisment, în intervalul orar 07.00-09.00.
În acest interval de timp trenurile operatorului de stat nu vor circula.
Ceferiștii transmit că scopul acesteia este de a atrage atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă, relatează news.ro
Potrivit unui comunicat emis de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare organizație sindicală a ceferiștilor din România, printre motivele care stau la baza organizării acestei greve se numără creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru inginerii şi lucrătorii feroviari.
Potrivit sindicaliștilor, deficitul de angajaţi depăşeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.”, atrag atenția ceferiștii
Totodată, ei reclamă și lipsa de investiţii în material rulant de calitate şi modern.
Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.”, adauga sindicaliștii
Printre nemulțumirile sindicaliștilor se află și nerezolvarea problemelor legate de Statutul personalului feroviar.
Cu toate eforturile de flexibilitate și răbdare, angajații CFR consideră că este momentul să atragă atenția asupra problemelor grave care afectează economia și societatea românească. Grevă de avertisment va marca nevoia imperioasă de schimbare și îmbunătățire a situației din domeniul feroviar.
De această dată însă, colegii noștri, ceferiștii sindicaliști din România, ne-au mandatat să anunțăm întreaga societate că pe 15 septembrie 2023, greva noastră de avertisment vine să atragă atenția asupra unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului. Problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească.”, se mai precizează în comunicatul transmis de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane
foto descriptiv impact.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Amendă usturătoare pentru un tânăr din Mihăești! Transporta ilegal lemne