Comisarul Marangoci a încheiat cu procurorii DIICOT acord de recunoaștere a vinovăției

de | 12.09.2023 21:17 | Din ediția tipărită, Eveniment, Importante, Pitești

► Instanţa va decide dacă acceptă înţelegerea.

Arestarea comisarului-șef Ciprian Marangoci a zguduit Poliţia Argeş în urmă cu aproximativ o lună. Luat pe sus după ce a primit 500 de euro și un cartuș de țigări drept mită de la un bărbat aflat în arest, şeful Centrului de Reținere și Arest Preventiv (CRAP) din Argeș a fost trimis la rândul său după gratii, acolo unde se află şi în prezent după ce Tribunalul Argeş a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele său imediat după flagrant.

Ciprian Marangoci a recunoscut o parte din faptele de care este acuzat încă de la primele audieri. Între timp, fostul şef al Arestului din Argeş a decis să încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei şi să evite astfel un proces lung şi, practic, inutil.

► Pedeapsă redusă cu o treime

Săptămâna trecută, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Argeş (DIICOT) a depus la Tribunalul Argeş dosarul comisarului-şef Marangoci având ca obiect „sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei”. Instanţa va analiza atât acordul încheiat de fostul şef al Arestului cu DIICOT, cât şi dosarul de urmărire penală, urmând să decidă dacă validează înţelegerea dintre inculpat şi procurori.

În cazul în care judecătorii vor da undă verde acordului de recunoaştere a vinovăţiei, comisarul-şef Ciprian Marangoci va beneficia de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de codul penal. Astfel, în loc de închisoare între 3 şi 10 ani, pedeapsa fostului şef al CRAP Argeş va fi de minimum 2 ani şi maximum 6 ani şi 8 luni.

Dacă, în schimb, Tribunalul Argeş va considera soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat prea blândă în raport cu gravitatea infracţiunii, acesta va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi, în consecinţă, va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale şi, ulterior, a trimiterii în judecată a comisarului-şef.

► Marangoci – plasat în arest la domiciliu

În contextul noii acţiuni, marţi, 12 septembrie, judecătorii au analizat posibilitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o măsură mai puţin restrictivă. Astfel, Tribunalul Argeş a dispus plasarea comisarului Marangoci în arest la domiciliu:

În baza art. 484 al. 3 C.p.p. rap. la art. 362 al. 1 C.p.p., art. 242 al. 2 C.p.p. ?i art. 218 C.p.p., admite cererea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti şi înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul MARANGOCI CIPRIAN MIHAI, prin încheierea nr. 111/29.07.2023 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3906/109/2023, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 91/C/CC/DL din 03.08.2023 a Curţii de Apel Piteşti, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

În baza art. 221 alin. 1) C.p.p. impune inculpatului MARANGOCI CIPRIAN MIHAI, pe durata măsurii preventive, obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte situat în mun. Piteşti, Bd. Republicii, nr.117B, bl.D5b, sc. E, et.5, ap.20, jud. Argeş, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În baza art. 221 alin. 2) C.p.p. pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; Stabileşte ca autoritate pentru supravegherea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu, IPJ Argeş, prin serviciul specializat.

În baza art. 221 alin. 4) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate a inculpatului MARANGOCI CIPRIAN MIHAI, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 56UP/29.07.2023, emis de Tribunalul Argeş în dosarul penal nr. 3906/109/2023, şi plasarea sa în arest la domiciliu, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copie minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.09.2023, la Tribunalul Argeş – Secţia penală.”

Decizia cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei va fi luată pe 3 octombrie, atunci când a fost stabilit primul termen al procesului.

► Comisarul-șef Marangoci a bufnit în plâns când a fost prins în flagrant

12 ani bifa comisarul șef Ciprian Marangoci la comanda Centrului de Reținere și Arest Preventiv din Argeș. Asta până vineri, 28 iulie 2023, când – în urma unui flagrant – a fost reținut și a schimbat locul cu cei pe care îi avea în supraveghere, după ce a primit 500 de euro și un cartuș de țigări drept mită de la un bărbat aflat în arest.

Mai multe apeluri telefonice, mai multe vizite și pachete mai consistente ar fi fost promisiunea făcută de către ofițerul argeșean pentru un bărbat aflat în spatele gratiilor în Centrul de Reținere al IPJ Argeș, după ce fusese acuzat într-un dosar de trafic de persoane. Respectivul a făcut o convenție cu șeful arestului urmând ca – în schimbul “contribuției” financiare menționată anterior – Ciprian Marngoci să îi asigure condiții preferențiale, superioare celor foarte clar tranșate prin lege. Fapta a fost devedită prin flagrant, organizat de o echipă mixtă de polițiști BCCO și DGA, sub coordonarea DIICOT Argeș. (Nadia Ciochină)

► Mușterii selectați pentru condiții preferențiale erau indivizi cu bani, cei mai mulți din spețele DIICOT&BCCO

Evenimentul din după amiaza zilei de 28 iulie a fost – conform surselor judiciare care administrează acest dosar – doar vârful văzut al aisbergului, doar pasul final într-un circuit infracțional care data de vreme bună și care nu ar fi fost doar apanajul comisarului șef Ciprian Marangoci, ci al mai multor lucrători din cadrul  Centrului de Reținere și Arest Preventiv din Argeș.

În spatele formulării oficiale din comunicarea publică asigurată de către reprezentanții DIICOT (“Totodată, profitând de funcţia deţinută, inculpatul a pretins și primit sume de bani și bunuri de la persoane aflate în arest preventiv, în schimbul cărora le-a permis să primească vizite fără acordul prealabil al procurorului care efectuează urmărirea penală.”) ar sta, în fapt, o istorie lungă cu înțelegeri de acest gen între șeful arestului IPJ Argeș și numeroși alți inculpați pe care i-a “găzduit”.

Aceste înțelegeri, dincolo de caracterul lor oneros, au reprezentat uneori și un risc real pentru derularea anchetelor penale, întrucât au asigurat practic favorizarea persoanelor aflate în detenție și au avut drept consecință îngreunarea cercetărilor în diferite dosare.

Tocmai de aceea, dincolo de acuzația de luare de mită, lui Ciprian Marangoci i s-a adăugat și cea de favorizare a făptuitorului.

“Primea orice!”, sintetizează scurt anchetatorii disponibilitatea comisarului șef de a face înțelgeri cu reținuții dornici de favoruri. Conform oamenilor legii, șeful arestului ar fi făcut o practică din a primi diferite sume de bani, dar și diverse bune (țigări, băuturi scumpe, produse din pachetele ajunse la persoanele reținute), acest sistem de înțelegeri având, cu precădere,  drept “mușterii”, indivizii cu bani ajunși după gratiile centrului. Fie că erau abordați direct, fie că știau deja cum merge treaba de la alții sau din experiențe anterioare, mulți dintre aceștia ar fi beneficiat, de-a lungul timpului, de condiții deosebite față de muritorii de rând.

Iar cum arestul IPJ Argeș este aproape în permananță plin, a avut balta pește pentru asemenea practici.

De altfel, monitorizarea lor ar dura și ea de ceva vreme, numai că demonstrarea infracțiunilor și operațiunea de flagrant a necesitat timp și pregătire. Un timp pe care DIICOT-ul condus de magistratul Antonia Diaconu și ofițerii BCCO ale căror cazuri erau cele mai afectate de practica din arest și l-au asumat pentru a pune capăt unui circuit ce devenise deja un job suplimentar.

► Au fost găiți bani și bunuri în fișetele mai multor polițiști din cadrul centrului

În momentul flagrantului organizat vineri, 28 iulie, chiar în sediul Centrului de Reținere și Arest Preventiv, Cirpian Marangoci a fost practic luat pe sus după primirea mitei, operațiunea fiind derulată de polițiști de la DGA Pitești și de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, cu spirjinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

În fața faptului împlinit, Marangoci a bufnit în plâns, iar panica s-a instalat la nivelul întregului colectiv, întrucât operațiunea de flagrant a fost însoțită și de percheziții la nivelul structurii de arest.

De altfel, este extrem de relevant faptul că dosarul a fost constituit pentru mai mulți lucrători din acest centru, vineri fiind, de altfel,  găsiți bani și bunuri în mai multe fișete. Oamenii legii care coordonează ancheta urmează să stabiliească proveniența și justificarea acestora, deși e doar o chestiune de logică faptul că Ciprian Marangoci nu a fost, în tot acest timp, singurul polițist din  cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv care a descoperit și a aplicat metoda cu pricina pentru a-și rotunji veniturile din salariul asigurat de MAI.

În timpul audierilor, Marangoci ar fi recunoscut parțial faptele, în sensul în care a recunoscut primirea de bunuri, dar nu și de bani.  A fost dus într-un centru din  București și, după ce a fost prezentat în fața judecătorilor, a primit 30 de zile de arest preventiv.

CIPRIAN-MIHAI MARANGOCI

Ciprian Marangoci este şef birou în cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Argeş  din 2011. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, completate de comisarul-şef Ciprian Marangoci în 2021, acesta deţine un apartament în Piteşti, cumpărat în 2007, precum şi două autoturisme – un Audi A4 şi un VW Passat. Nici pe pagina Poliţiei Române, nici pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate nu se regăseşte o declaraţie de avere sau de interese completată în ultimii doi ani.

Este căsătorit şi are doi copii, soţia sa, Cristina, lucrând în cadrul lanţului de farmacii Catena. Fiul cel mare al şefului Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Argeş a ales o carieră în acelaşi domeniu ca şi tatăl său şi abia ce a absolvit în această vară Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea Drept.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Staţiile imperiului GPL creat de Ion Doldurea împânzesc Argeşul

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Antonia Diaconu | Ciprian Mihai Marangoci | DIICOT | Tribunalul Argeș

Ultimele articole