» La nivelul anului 1988, nu mai puțin de 161 de cadre monitorizau județul
O radiografie numerică completă și certă a cadrelor securității la finalul anilor ’80 a fost scoasă la lumină în urma publicării recente, în data de 14 septembrie, de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a unor documente ultrasecrete care au aparținut generalului Iulian Vlad și cabinetului condus de acesta.
Noile date oficiale relevă că întregul aparat represiv al Departamentului Securității Statului (DSS) număra un total de 14.629 de angajați, o cifră ce includea și personalul muncitor civil de aproximativ 1.200 de persoane fără grad militar, utilizate în logistica grea, telecomunicații, tipografii și activități de secretariat.
Din punct de vedere geografic și operațional, gigantul represiv era împărțit în trei mari piloni. Aparatul central din București concentra cel mai puternic nucleu informativ, tehnic și de analiză din țară, având 6.023 de cadre (41,17% din total) care rulau marile dosare de spionaj, filaj centralizat și interceptări naționale.
În această rețea națională de supraveghere, județul Argeș ocupa o poziție strategică deosebit de importantă, evidențiată clar de dimensiunea aparatului local.
Cu un efectiv total de 161 de cadre, dintre care 133 de bărbați și 28 de femei, Securitatea Județeană Argeș se situa semnificativ peste media națională de aproximativ 132 de cadre per județ.
Această concentrare masivă de forțe plasa Argeșul pe locul 12 în ierarhia națională a celor 40 de inspectorate județene, devansând regiuni cu o populație importantă sau puncte-cheie din țară, cum ar fi Suceava cu 158 de cadre, Galați cu 156 de cadre, Bacău cu 156 de cadre sau Sibiu cu 144 de cadre.
Justificarea obiectivă a acestui număr ridicat de agenți rezida în importanța industrială mamut și profilul economic strategic al județului Argeș, dominat de Uzinele Dacia de la Mioveni, Combinatul Petrochimic din Pitești și industria de la Câmpulung, toate fiind obiective prioritare de monitorizare pentru linia de contrainformații economice (Direcția II) destinată prevenirii sabotajelor sau a grevelor.
La nivel operativ, supravegherea populației argeșene se realiza prin structuri locale subordonate direct marilor linii din Capitală. În timp ce Direcția I (Informații Interne) coordona din centru cu 103 angajați monitorizarea ideologică a intelectualilor și mediului cultural, iar Direcția II (Contrainformații Economice) veghea asupra fabricilor cu un nucleu central de 152 de angajați, în teritoriu execuția era directă.
Unitatea Specială „T” (Interceptări și ascultări), ce folosea 466 de angajați la centru, și Unitatea Specială „F” (Filaj și observație stradală), un colos logistic cu 745 de angajați alocați Capitalei și cazurilor naționale, își întindeau ramificațiile în Argeș prin cadre locale care deserveau aparatele de ascultare a telefoanelor și echipele mobile de urmărire.
În mod similar, controlul corespondenței scrise, condus de Unitatea Specială „S” cu 356 de angajați la București se aplica localnicilor din Argeș prin birouri speciale amplasate secret în incinta marilor oficii poștale județene.
În județul Argeș, ponderea personalului feminin era de 17,39%, adică 28 de femei din totalul de 161 de cadre, valoare ce se situa ușor sub media generală a aparatului teritorial de 18,55%, dar depășea net Capitala, unde complexitatea filajului stradal reducea prezența feminină la doar 10,41%.
Documentele de arhivă relevă însă un plafon de sticlă absolut: la nivel național doar 22 de femei dețineau o funcție de conducere, reprezentând un infim 0,95%, în timp ce restul de 99,05% ocupau funcții de execuție. În mod similar, toate cele 28 de femei din Securitatea Argeș erau încadrate exclusiv în poziții de execuție, deservind birourile administrative, activitățile de secretariat, analiză-sinteză sau nișele tehnice de interceptări și control al scrisorilor, județul neavând nicio femeie în structura de comandă.
Foto ediția tipărită
Material realizat de Celestina Dobricescu
