Angela Merkel a primit Premiul pentru Pace al UNESCO

de | 08.02.2023 20:04 | După locație, După subiect, Lifestyle, Știri

Angela Merkel, fostul cancelar federal german, a primit astăzi Premiul pentru Pace al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), informează dpa, potrivit agerpres.ro.

Premiul UESCO pentru Pace a fost înfiinţat în anul 1989 şi a fost acordat anual din anul 1991. Acest premiu este acordat celor care au depus eforturi speciale pentru a promova, a cerceta sau a asigura pacea, iar printre cei care l-au primit amintim pe Nelson Mandela.

Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, i-a înmânat premiul fostului cancelar german în cadrul ceremoniei organizate în Yamoussoukro, capitala Coastei de Fildeş. De altfel, prin acest premiu, UNESCO îşi manifestă aprecierea faţă de politica pentru refugiaţi a Angelei Merkel din anul 2015, când Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi alţi migranţi. La primirea premiului, Angela Merkel a atenţionat asupra noilor puncte nevralgice din lume şi a îndemnat la soluţionarea paşnică a conflictelor. Totodată, aceasta a dedicat acest premiu voluntarilor care i-au ajutat pe refugiaţi. A fost acordată o menţiune specială activistei pentru drepturile omului Julienne Lusenge din Republica Democrată Congo. Aceasta susţine victimele violenţei sexuale din estul ţării sale.

Sursă foto: dw.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeș – Peste 41 de mii de cereri pentru eliberarea pașapoartelor au fost depuse în 2022  

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: