1,5 MILIARDE LEI PENTRU ARGEŞ. Ştefăneşti – 5 milioane de euro pentru străzi

de | 13.07.2022 13:00 | Administrație, Ștefănești

► 171 de proiecte aprobate prin Programul „Anghel Saligny”

Lista obiectivelor de investiţii din judeţul Argeş, finanţate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a fost finalizată şi publicată săptămâna trecută. Conform criteriilor de selectare, pentru judeţul Argeş, din 230 de solicitări, au fost aprobate 171 de obiective, în valoare totală de 1.537.565.799,19 lei, ceea ce reprezintă circa 55% din cuantumul tuturor solicitărilor.

La Ştefăneşti au fost aprobate două proiecte

Două dintre cererile de finanțare depuse de Primăria Orașului Ștefănești prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se numără printre cele 171 de obiective aprobate la nivelul județului Argeș şi totalizează circa 5 milioane de euro.

Unul dintre proiectele care vor fi finanțate pentru orașul Ștefănești are ca scop modernizarea sistemului rutier pe strada Coasta Câmpului (intersecție Izvorani- intersecție Valea Mare), fiind aprobată alocarea de la bugetul naţional a sumei de 12.245.498,26 lei. Cea de-a doua investiţie care va beneficia de finanţare prin „Anghel Saligny” este „Modernizare străzi locale în orașul Ștefănești: str. Izvorani, Str. Valea Mare – Enculești, str. Ion Pillat, str. Zăvoi”, care primeşte 12.754.501,74 lei.

Aceste două proiecte vin să completeze investițiile în întreținerea drumurilor, extinderea rețelei de utilități publice și amenajarea spațiilor publice din orașul Ștefănești. Așa cum am promis, prin proiecte realiste, continuăm dezvoltarea orașului nostru pentru a-l aduce la nivel european. Pe această cale,  doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în obținerea acestor finanțări!”, a transmis primarul Nicolae Velcea.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Primăria Ștefănești recunoaște meritele și performanțele obținute de elevii și tinerii orașului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Ministerul Dezvoltării | Nicolae Velcea | Ștefănești | Valea Mare

Ultimele articole