Asociațiile de proprietari și proprietarii de apartamente sunt vizați!
Primăria orașului Mioveni anunță faptul că pentru a preveni producerea unor incidente nedorite, inspectorii din cadrul Primăriei și reprezentanții Poliției Locale vor efectua în următoarea perioadă o serie de controale la imobilele din oraș pentru a verifica starea de degradare a acoperișurilor din țigă.
Totodată, vor fi verificate și structurile din cărămidă ornamentală de pe fațade.
Important de menționat este faptul că proprietarii sunt obligați să ia măsuri pentru consolidarea și modernizarea imobilului/blocului (condominiului), precum si reabilitarea structural-arhitecturală, în condițiile mentinerii aspectului armonios si unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervențiilor, potrivit Legii 196/2018 actualizată, articolul 32.
Reprezentanții Primăriei Mioveni mai transmit că asociațiile de proprietari sunt obligate să dețină documentele și avizele care au stat la baza efectuării lucrărilor de acoperire a terasamentelor blocurilor, sau alte intervenții care s-au realizat la imobilul respectiv.
În situația în care elemente ale acoperișului sau ale arhitecturii imobilului se desprind și provoacă daune materiale sau accidentarea unor persoane, vina cade asupra proprietarilor imobilului (asociație de proprietari sau persoane fizice), nu autorităților publice”, mai adaugă municipalitatea.
Foto: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: