Ceasul Bun, aplicația prin intermediul căreia oamenii din centrele sociale pot semnala abuzurile

de | 29.07.2023 12:31 | Știri, Eveniment, Național

După descoperirea căminelor groazei din toată țara, a fost lansată o aplicație prin care pot fi sesizate abuzurile.

Aplicația „Ceasul Bun” a fost creată pentru ca persoanele instituționalizate în centre rezidențiale de asistență socială, unități medico-sociale şi secţii sau spitale de psihiatrie să semnaleze dacă sunt supuse abuzurilor.

Aceasta a fost dezvoltată de ONG-ul Code for Romania în cadrul proiectului „AdaptJust – justiţie accesibilă persoanelor cu dizabilităţi”, implementat de Centrul de Resurse Juridice, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aplicația a fost adaptată și pentru oamenii care suferă de anumite dizabilități fizice sau psihice. De exemplu, poate converti vocea în format text, are o funcție pentru citirea ecranului pentru persoanele cu deficiențe de vedere, iar ecranele aplicației sunt sigure și pentru persoanele care suferă de epilepsie, relatează digi24.ro

Cu ajutorul aplicației, oamenii pot trimite plângeri în nume propriu sau în numele altei persoane, iar sesizările vor ajunge la autorități.

De asemenea, persoanele care accesează aplicația pot încărca dovezi și documente relevante pentru plângerea depusă.

Totodată, aplicația are și informații educative despre tipuri de abuzuri și numere de telefon în caz de urgență.

foto descriptiv replicaonline.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident la Morărești! Trei mașini implicate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: