anchetaonline.ro

Apele meteorice au impact asupra reţelei de canalizare?

de | 28.04.2022 16:39 | Anunțuri, Administrație

  • Răspunsul la această întrebare este: Da. Apele meteorice pot influenţa buna funcţionare a reţelei de canalizare.

Apele meteorice sau pluviale sunt apele care provin din precipitaţii atmosferice, mai precis din ploi sau din topirea zăpezii de pe acoperişuri, terase, platforme industriale şi/sau curţi interioare. O mare parte a acestor ape, împreună cu apele care provin din stropirea şi spălarea drumurilor, a grădinilor sau a curţilor ajunge în reţeaua de canalizare a oraşului.

În municipiul Piteşti, sistemul de canalizare este mixt, realizându-se atât prin sistem divizor, cât şi prin sistem unitar, adică preia separat apele uzate şi apele pluviale sau preia în comun aceste ape, care ulterior sunt transportate la staţia de epurare unde sunt parcurse etapele necesare curăţării şi evacuării în emisar, şi anume în râul Argeş.

Dezvoltarea oraşului şi extinderea zonelor metropolitane, în care reţeaua de canalizare este una exclusiv menajeră şi care se descarcă în reţeaua de canalizare a municiului Piteşti, favorizează apariţia frecventă a funcţionării în regim înecat în perioadele cu ploi abundente. Această situaţie, împreună cu blocajele accidentale, poate duce la inundarea zonelor adiacente de deversare (subsolurile blocurilor, străzi, amplasamente sub cota de racordare).

Este bine de știu faptul că un debit mare de ape pluviale preluate de reţeaua de canalizare produce dificultăţi în funcţionarea sistemului:

  • -reţeaua de canalizare intră sub presiune, iar debitele suplimentare de apă uzată circulă temporar spre amonte, provocând inundaţii ale imobilelor aflate sub cotă;
  •  conductele sunt colmatate de deşeuri şi alte materiale antrenate de la suprafaţă de debitul mare de apă, ceea ce duce la suprasolicitarea sistemului şi generarea de costuri suplimentare;
  • în staţia de epurare, apele pluviale diluează apa uzată menajeră, fiind afectată treapta biologică de epurare, pentru readucerea în stare normală de funcţionare a staţiei fiind necesar un consum mai mare de reactivi şi energie electrică.

Pentru prevenirea inundaţiilor, echipa Apa Canal 2000 SA Pitesti recomandă proprietarilor de imobile montarea cu costuri proprii de clapete antirefulare pe coloanele de scurgere, prin aceasta măsură captările de ape pluviale fiind eliminate în regim controlat.

Totodată,se recomandă ca apele meteorice colectate de pe acoperişuri şi platforme betonate să nu fie dirijate prin burlane şi jgheaburi către reţeaua de canalizare menajeră, pentru a preveni refularea canalelor colectoare.

Respectând aceste recomandări contribuim la buna funcţionare a întregului sistem de canalizare!” transmit reprezentanții societății Apa Canal 2000 SA Pitești.

 

 

ape

S.C. Apa Canal 2000 S.A. Pitesti este operator regional specializat in domeniul producerii si distribuirii apei potabile si colectarii, epurarii si evacuarii in emisar a apelor uzate, prestand servicii pentru peste 350.000 locuitori echivalenti. Este o societate comerciala pe actiuni, cu capital integral de stat, actionari fiind Municipiului Pitesti (detinand cca. 90% din capitalul social al societatii), Judetul Arges si alte 14 localitati membre ale Asociatiei de  Intercomunitara Arges (ADIA).

Societatea isi desfasoara activitatea in aria administrativa a municipiului Pitesti, a oraselor Costesti,  si  si a comunelor Albota, Bascov, Bradu, Buzoesti, , Lunca Corbului, Maracineni, Mosoaia, Stolnici, Teiu, Ungheni, Poiana Lacului, Birla,  si Uda conform contractului de delegare nr. 1/26.03.2010 incheiat cu ADIA.

Actuala societate Apa Canal 2000 isi are radacinile in fosta intreprindere de Gospodarie Comunala si Locativa, infiintata in anul 1960, care a suferit mai multe modificari, transformandu-se succesiv in functie de dezvoltarea orasului.

 


Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Apă Canal 2000