APIA – Campania 2023. Fermierii au depus peste 54.000 de cereri

de | 11.03.2023 11:08 | Știri, Economic, Național

În cadrul campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2023, ce a demarat la începutul lunii în curs, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost depuse 54.139 de cereri pentru un număr de 136. 465 de hectare.

Până pe data de 15 mai fermierii pot depune Cererea Unică de Plată fără a se prezenta la Centrele APIA, ci prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). În acest sens, se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţele privind utilizarea terenului, conform înscrierii în Registru.

Potrivit celor de la APIA ”începând cu această Campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenții/măsuri aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020, sprijin finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la Bugetul Naţional (BN)”.

Toate informațiile referitoare la Campania 2023 se găsesc aici.

Foto descriptiv. Sursă foto: alba24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un nou tip de vouchere pentru români! Cine vor fi beneficiarii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: APIA

Ultimele articole