Arbitrul din cadrul Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv (TAS), din Lausanne, Elveția, Cristian Jura, a oferit mai multe informații despre cazul de dopaj al Simonei Halep. Detaliile au venit la mai mult de 20 de zile de când cunoscută jucătoare de tenis a fost prinsă cu substanța dopantă Roxadustat, potrivit impact.ro.
Conform sursei citate, el a precizat că Simona Halep nu a contestat suspendarea sa în cele 20 de zile pe care le avea la dispoziție pentru.
Din informațiile mele, nu există niciun fel de indiciu pe această temă la TAS. De altfel, tribunalul a anunțat acum aproape o lună că Simona Halep nu a făcut niciun demers legal către această instituție juridică”, a precizat arbitrul Cristian Jura, potrivit Playtech știri.
De asemenea, Cristian Jura a subliniat faptul că perioada în care pot fi contestate acuzațiile oficiale este de 20 de zile.
Și într-un caz, și în celălalt, vorbim despre zile calendaristice. Nici vorbă că ar putea fi vorba despre zile lucrătoare. Lucrurile sunt foarte clare celui în cauză referitor la numărul de zile pe care le are la dispoziție pentru a-și demonstra nevinovăția”, a adăugat Cristian Jura, conform impact.ro.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Mama lui Carmen Tănase a ajuns la spital! Ce a făcut artista